Inițiativă legislativă AUR: Fără bani de la bugetul de stat pentru partidele politice

2 min read
Inițiativă legislativă AUR: Fără bani de la bugetul de stat pentru partidele politice

AUR a depus la Senat o inițiativă legislativă pentru Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Inițiativa AUR prevede eliminarea subvenţiei acordare partidelor politice de la bugetul de stat, precum şi aprobarea unei noi structuri organizatorice a Autorităţii Electorale Permanente, în vederea asigurării funcţionarii Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.

„Scopul legitim inițial al legii a fost deturnat și compromis grav. Clasa politică a înțeles subvenționarea de la bugetui de stat ca pe o formă de parazitare pe seama finanțelor publice. Partidele politice au văzut în stat, de fapt, în vechiul sistem nereformat, un nou sponsor generos în locul vechilor sponsori privați, interesați și adesea corupți. Ca dovadă, subvențiile de la bugetui țării nu au fost niciodată plafonate și nici acordate conform unor criterii rezonabile. Au existat și există în continuare cazuri când partide politice care nu au participat la alegeri au beneficiat de subvenții de la bugetui de stat, precum și cazuri în care partide politice care nu mai aveau niciun parlamentar au continuat și continuă să primească în mod absurd subvenții generoase de la buget”, se arată în expunerea de motive.

Parlamentarii AUR susțin că sumele pe care le primesc partidele politice de la bugetul de stat ar putea fi folosite pentru dublarea alocațiilor pentru copii.

„Între anii 2008-2019, dacă subvențiile plătite partidelor politice au crescut de 31 de ori. În schimb., în aceeași perioadă, sumele alocate pentru plata alocației de stat pentru copii au crescut numai de 2 ori. Deci, 31 de ori versus 2 ori. Prin urmare, observăm o discrepanță majoră între politicile statului care favorizează partidele politice în detrimentui copiilor. Această gândire greșită duce și la exodul masiv al populației, și la declinul demografic – potrivit Institutului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2019, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, care aveau domiciliul în România, a fost de 4143,8 mii, în scădere cu 53,1 mii comparativ cu anul anterior. Mai mult, în 2020, bugetul alocat subvențiilor partidelor politice a fost de 181,4 milioane lei. Dacă e să facem un calcul elementar pe un singur an, 2020, conchidem că aceste fonduri ar fi putut fi utilizate pentru a contribui la dublarea alocației de stat pentru copii”, se mai arată în document

Puteți consulat expunerea de motive aici.  

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.