Ministrul Chesnoiu îndeamnă tinerii să-și facă o gospodărie care să le asigure necesarul de alimente

3 min read
Ministrul Chesnoiu îndeamnă tinerii să-și facă o gospodărie care să le asigure necesarul de alimente

Roxana Dobre
– 17 aprilie 2022 00:12

Gospodăria țărănească este una dintre cheile pentru producerea hranei pentru autoconsum, susține ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu. Acesta încurajează tinerii să se întoarcă la sate și să producă hrană, atât pentru ei dar și pentru piață.”Trebuie să încurajăm în continuare gospodăria țărănească pentru că atâta timp cât vom mai avea gospodari și țărani care își pot produce necesarul de hrană în gospodăria proprie și poate, de ce nu, un mic excedent de producție să meargă să fie comercializat pe piețele locale, atunci va trebuie să venim cu aceste programe destinate lor. Vrem să atragem cât mai mulți tineri în mediul rural și cu cât vom reuși să reducem decalajele dintre urbanul mic și mediul rural, cu atât vom da șansa tinerilor generații să se reîntoarcă în zona rurală”, a declarat ministrul vineri, 15 aprilie în cadrul unei vizite care are loc în județul Gorj. Este suficient să trăiești cu ce produci în gospodăria ta?Adrian Chesnoiu a făcut referire la producerea hranei în propria gospodărie, atât pentru independența fiecărui consumator dar și ca un mod de a trăi, prin mici afaceri în mediul rural.”Este ideal ca tinerii să aibe gospodăria lor proprie, unde își pot planta și însămânța legumele necesare, să își crească animalele pentru consumul propriu astfel încât să devină independenți. Și chiar am răspuns unei întrebări, dacă este suficient să trăiești cu ce produci în gospodăria ta. Vă pot spune că este suficient pentru a ne hrăni și dacă vine complementar cu salariul pe care îl vom obține în calitate de angajat, oricum este mai mult decât să locuiești într-un bloc și să stai toată ziua pe Facebook. Dacă muncești în propria grădină vei avea necesarul de consum al hranei familiei tale. Facebook-ul nu ne dă de mâncare niciunuia dintre noi și îi încurajez întotdeauna pe tineri să meargă spre zona rurală. Să își îndrepte atenția spre posibilitatea de a-și asigura independența lor și a familiei prin produsele pe care le obțin în gospodăria proprie”, a fost mesajul ministrului.Acesta a dat exemplul propriei familii care în copilăria sa își producea hrana, într-o perioadă când accesul la alimente nu era așa facil.  ”Nu sunt nici eu atât de în vârstă, am 39 de ani și îmi aduc aminte că pe vremurile în care ne era limitat accesul la mâncare ne asiguram necesarul din gospodaria familiei, cu bunicii meu lucram în permanență în grădină și aveam cam de toate, nu îmi amintesc să ne fi lipsit ceva. Deci acesta este mesajul pe care îl transmit tinerilor: îi încurajez să-și îndrepte atenția spre întoarcerea în satul românesc”, a conchis ministrul.Reamintim că micii fermieri vor primi o subvenție specială din 2023 printr-o eco-schemă care include Gospodăria Țărănească pe lista beneficiarilor eligibile la plățile efectuate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Conform draftului pentru Planul Național Strategic (PNS), cuantumul estimat de minister este de la 105 euro/ha la 120 euro/ha, în funcție de numărul de hectare pentru care se va aplica schema anuală.Despre acest subiect aici: Subvenție APIA pentru gospodăria țărănească: plată de 120 euro/hectar!

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.