Mirajul fericirii

Fericirea nu este un scop în sine cât este un rezultat al smereniei şi supunerii noastre faţă de Dumnezeu, al devotamentului pentru un ideal care depăşeşte, transcende propria noastră condiţie umană, al unui ideal mai înalt decât noi înşine. Fericirea dacă există şi durează este în noi, după cum împărăţia lui Dumnezeu este de fapt în noi. Atât Iisus în predica de pe munte cât şi David în nemuritorii săi psalmi îşi încep propovăduirea învăţându-ne că fericirea adevărată este o binecuvântare divină, o bucurie sfântă, inefabilă, care întrece toate înţelesurile şi planurile omeneşti. Fericirile propovăduite pe munte de Iisus sunt mai degrabă binecuvântări, o răsturnare a criteriilor axiologice, de valoari ale lumii acesteia, o întoarcere radicală şi ireversibilă, fără compromis de la aşa zisele fericiri omeneşti trecătoare la binecuvântarea divină, eternă, a cărei sursă este Iisus însuşi, Logosul întrupat și înțelepciunea divină.
În predica de pe munte Mântuitorul promite fericirile în lumea aceasta şi în cea care va să vină ca pe binecuvântări şi ca răsplată divină pentru cei care se învrednicesc mai întâi să cultive virtuţile spirituale creştine şi să dobândească desăvârşirea morală precum smerenia, „sărăcia cu duhul” şi bogăţia în învăţătură şi bunurile vieţii veşnice şi ale împărăţiei cereşti. Fericirile promise şi propovăduite de Iisus înseamnă mângâierea pe care o aduce harul divin pentru cei care plâng acum şi se pocăiesc de păcatele lor şi se roagă pentru iertarea păcatelor lor și a aproapelui; a celor blânzi şi milostivi; a celor flămânzi şi însetoşaţi după dreptate; a celor iertători; a celor curaţi cu mintea şi cu inima; a făcătorilor de pace; a celor prigoniţi pentru dreptate; a martirilor şi a sfinţilor, a celor care suferă prigoana şi moartea din pricina credinţei lor întru Domnul.
S-a spus și pe drept cuvânt că zilele trec în general greu,

 » sursa: www.crestinortodox.ro