Nicule, mai dă-le o sută! – CRITICII.RO

3 min read
Nicule, mai dă-le o sută! – CRITICII.RO

O poveste apocrifă spune că într-o zi unul dintre prietenii lui Stalin din tinerețe, printre puținii care îndrăzneau să-i spună dictatorului în față adevărul, l-ar fi întrebat: „Cât mai ai de gând să strivești poporul ăsta? Nu te temi că oamenii se vor răzvrăti într-o zi împotriva ta?” Drept  răspuns, Stalin a cerut să i se aducă o găină și, sub ochii prietenului, a început să-i smulgă penele pe viu. Găina cotcodăcea din toți rărunchii, dar tiranul nu a lăsat-o din mâini până n-a jumulit-o cu totul, după care, luând puțină pâine de pe masă, s-a apucat să presare firimituri pe covor. Găina, care abia mai răsufla, a început să-l urmeze, până a ieșit din încăpere. Stalin s-a întors și i-a spus prietenului: „Ai înțeles, cred, cum stau lucrurile. Oamenii nu sunt mai deștepți ca găina asta: cu cât te porți mai aspru cu ei, cu atât te vor urma mai mult.”

Mi-am amintit de această parabolă văzând „pachetul de măsuri economice și sociale” trâmbițat de guvernul Ciucă, un pachet în valoare de 17,3 miliarde de lei, din care 9 miliarde fonduri europene, iar restul de la bugetul de stat. Pentru că, la urma urmei, slugile lui Iohannis procedează cu românii cum a procedat și Stalin cu găina: după ce i-au jumulit 30 de ani, acum le dau niște firimituri. Așa cum îl prezintă guvernul PSD-PNL-UDMR, proiectul este minunat și o să scape România de sărăcie foarte rapid. În practică, însă, el nu va face altceva decât să-i țină și mai abitir în sărăcie pe români, făcându-i dependenți de pomenile guvernamentale. Pentru că, vrem sau nu, acestea sunt „măsurile” anunțate ieri de Ciucă, Ciolacu și Hunor: o grămadă de pomeni, și alea date cu țârâita, nu care cumva să se învețe românii la bani mulți. Și un singur exemplu amintesc aici: în loc să subvenționeze acum, că tot vine vara, termoizolarea locuințelor, o măsură care ar spori autonomia energetică a României și ar ajuta milioane de oameni să nu mai tremure de frig și la anul, cum au făcut-o anul ăsta, guvernul a preferat să dea vouchere de câte 50 de euro la două luni pentru „alimente de bază”. Vă dați seama? Nu 25 de euro pe lună, adică un mizilic, ci 50 la două luni, să pară mai mulți bani. Dar de ce n-ați zis, șulfelor, mai bine 100 de euro la patru luni sau chiar 200 de euro la opt luni, să pară și mai mulți?

Ai îmbunătățit viața românilor săraci dacă le-ai aruncat în bătaie de joc 125 de lei pe lună, dom general Ciucă? Ce mai faci azi cu 125 de lei, când prețurile la multe produse aproape s-au dublat? Te simți mai social-democrat, bre, Ciolacule, dacă aloci pentru hrana bolnavilor de prin spitale și bătrânilor din azile 22 de lei, în loc de 11? Păi e cam același lucru, dacă pui la socoteală inflația și scumpirile, Marcele! Nu era mai bine să tăiați din milioanele date pe sub mână mafiei voastre din Sănătate,

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.