O femeie din Galați, refuzată de taximetriști fiindcă are prea mulți copii și nu încap în mașină
2 min read Femeia a explicat, pentru Viața Liberă, că are o fetiță de 2 ani și jumătate și doi băieți mai mari, de 10, respectiv 12 ani. Recent, a fost nevoită să comande o mașină prin aplicație fiindcă trebuia să meargă cu cea mică la terapie. Nu avea cu cine să își lase băieții, așa că a fost nevoită să îi ia și pe ei. Când șoferul a ajuns și a văzut că sunt patru persoane, a spus că sunt prea mulți pasageri și că nu poate să îi ia. Femeia i-a explicat acestuia că o poate ține pe cea mică în brațe în așa fel încât să încapă toți pe banchetă, însă bărbatul i-a spus în continuare că sunt prea mulți și că nu îi poate ajuta. Într-un final, gălățeanca a chemat două mașini – una pentru ea și fiica cea mică, alta pentru cei doi băieți mari.
„Am trei copii. Cea mai mică are doi ani și jumătate, ceilalți au 10 și 12 ani. Am comandat, zilele trecute, o mașină prin aplicație, pentru că trebuia să merg cu cea mică la terapie. Când a venit șoferul și a văzut că suntem patru persoane, a spus că suntem prea mulți și că nu poate să ne ia. Degeaba i-am spus că pe fetița cea mică o țin în brațe și că încăpem toți pe bancheta din spate, ne-a lăsat în stradă și a plecat. Am fost nevoită să chem din nou o mașină, cu care i-am trimis pe băiețîi mai mari și pe care i-am urmărit prin aplicație, iar eu și cu cea mică am venit din urmă cu o altă mașînă. Așa am întârziat la terapia pentru fetiță”, povestit femeia pentru sursa citată.
Aceasta a mai trecut, de-a lungul timpului, prin situații similare. Ea spune că șoferii o refuză frecvent fiindcă nu are scaun auto pentru cea mică.