PNL București aplică o grea lovitură antreprenorilor români – ROPRES.RO

2 min read
PNL București aplică o grea lovitură antreprenorilor români – ROPRES.RO

PNL București aplică o grea lovitură antreprenorilor români prin faptul că va susține proiectul propus de primarul general al Municipiul București și care prevede suspendarea aplicării PUZ-urilor de sector.

Dar ce sectoare? Exact acelea în care PNL și USR nu dețin funcția de primar.

Sigur că legea 350 privind urbanismul nu prevede o așa obligativitate, PUZ-urile se aplică sau se anulează de către instanțele de judecată, nu se pot suspenda. Practic vorbim de un abuz în funcție realizat de către o grupare de interese adunată în jurul lui Nicușor Dan și care folosește funcția publică ce o deține pentru a soluționa niște diferendumuri personale. Nici o diferență între Nicușor Dan și Gabriela Firea.

Că Nicușor Dan încearcă este una, că PNL prin conducerea din București lovește în antreprenorii români este altceva.

În anul 2020 circa 9-10% din PIB-ul României a fost realizat de sectorul construcțiilor. Practic cei numiți de către PNL, USR și Nicușor Dan ca fiind mafioți au salvat România de la o criză economică profundă.

Ei ar putea să o facă în continuare, dar atunci când lipsește predictibilitatea dai să te mai gândești dacă să o faci sau nu.

De ce? Păi cine mai investește în București zeci de milioane de euro dacă nu este sigur că investiția sa va aduce și profit și nu doar va pierde bani?

Se așteaptă o migrație semnificativă a investitorilor spre Cluj sau chiar dincolo de granițele țării, Sofia devenind deja mai atractivă decât Bucureștiul, locul în care antreprenorii sunt catalogați de primari ca fiind infractori.

 » citește articolul pe www.ROPRES.RO

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.