Politicienii nu sunt legați afectiv de evenimentele marcante din istoria românilor – CURIERUL ROMÂNESC

2 min read
Politicienii nu sunt legați afectiv de evenimentele marcante din istoria românilor – CURIERUL ROMÂNESC

Pe data de 5 ianuarie 1859 a avut loc alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei, un moment pregătitor pentru Mica Unire. Politicienii noștri, cu excepția partidului AUR, au omis cu desăvârșire acest moment și nu l-au marcat în niciun fel. Mircia Chelaru susține că liderii politici nu au uitat de 5 ianuarie 1859 pentru că nu ai cum să uiți ceva ce nu știi.

Din prisma problemei unității românești, a solidarității românilor, a conștiinței deveniri lor în timpul istoric, românii sunt priviți ca o curiozitate a istoriei pentru că oricât de mult ai săpa în timp, tot dai de ei. Sunt odată cu timpul născuți. Una dintre valorile românilor și românității este ancestralitatea. Nu prea multe popoare se pot lăuda cu un timp istoric adânc.

Dacă au uitat politicienii data de 5 ianuarie? La cum arată memoria lor afectivă, oamenii ăștia nici nu aveau ce să uite. Mai întâi trebuiau să știe. S-au agățat de data de 24 ianuarie, o dată care produce doar un reflex administrativ, nu se mai produce recompunerea memoriei istorice.

5 ianuarie este actul de voință a unui Divan Ad-hoc constituit din oameni așezați, din boierii vechi, dar și din conștiința vie a pământului, răzești. Alegerea lui Cuza nu a fost întâmplătoare, ci este lucrararea timpului nemuritor într-o teritorialitate de jure ereditar, din tată în fiu, din moși strămoși. Li s-a dat limbă, credință și această idee că aparținem aceluiași neam. 5 ianuarie – alegerea lui Cuza la Iași, și apoi 24 ianuarie – alegerea lui în Dealul Mitropoliei a fost rezultatul conștientizării că suntem una și aceeași, avem aceeași limbă, port, același steag.

Așadar, eu v-aș propune să nu ne mai referim la 24 ianuarie ca Mica Unire pentru că fără de ea nu produceam unificarea teritorială.

 » sursa: www.curierulromanesc.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.