Polonia a învins Comisia Europeană în cazul unei legi privind impozitarea supermarketurilor străine. Actul normativ urmărește limitarea extinderii marilor magazine în dauna celor autohtone

2 min read
Polonia a învins Comisia Europeană în cazul unei legi privind impozitarea supermarketurilor străine. Actul normativ urmărește limitarea extinderii marilor magazine în dauna celor autohtone

Polonia a câștigat dreptul de a aplica o lege prin care supermarketurile străine din această țară vor fi impozitate, după ce Curtea de Justiției a Uniunii Europene (CJUE) a respins apelul Comisie Europene pe această temă, informează DC News.
Legislația privind impozitul pe vânzările cu amănuntul a fost adoptată de Parlamentul polonez în vara anului 2016 și trebuia să fie introdusă la data de 1 septembrie în același an, dar din cauza contestațiilor din partea companiilor de supermarketuri din Polonia a fost blocată de Comisia Europeană, precizează sursa citată. Comisia a susținut că taxa constituie ajutor de stat și a încălcat legislația UE și a formulat un recurs la CJUE. În mai 2019, CJUE a respins cererea Comisiei Europene și, de curând, a confirmat această hotărâre.
Procedurile legale în ambele instanțe ale CJUE au durat peste patru ani și este considerată un succes pentru guvernul polonez.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Legea adoptată de Polonia se aplică comercianților cu amănuntul care raportează un venit lunar de peste 3,7 milioane de euro. Impozitul are două valori: una mai redusă, 0,8%, pentru firmele care au venituri între 3,7 și 37 de milioane de euro, iar o valoare mai mare va fi aplicată societăților care depășesc 37 de milioane de euro pe lună, scrie Rmx News.
Mai mult, pe lângă aducerea de noi venituri fiscale la bugetul de stat, legea are menirea să egalizeze oportunitățile dintre lanțurile masive de supermarketuri și companiile comerciale mai mici. De asemenea, este menit să sprijine producătorii polonezi de alimente care își vând produsele în principal în magazinele locale deținute de companii mici și mijlocii.
În 2008, micile magazine aduceau 51% din vânzările totale ale magazinelor din Polonia.

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.