PSD crede că românii aflați sub pragul sărăciei pot trăi două luni cu un tichet de 50 de euro – CRITICII.RO

2 min read
PSD crede că românii aflați sub pragul sărăciei pot trăi două luni cu un tichet de 50 de euro – CRITICII.RO

În ultimele luni, românii au asistat la un val de scumpiri fără precedent, cel mai mult scumpindu-se alimentele de bază și energia. În același timp, PNL și PSD încearcă să crească salariile „unor categorii speciale de bugetari” cu 15%, respectiv 25% motivând resursele alocate implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Iar pentru românii care câştigă sub venitul minim garantat, PSD-ul a venit cu o soluție salvatoare: un voucher de 50 de euro oferit la două luni. Așa îi ajută Guvernul pe românii vulnerabili?!

PNL și PSD au în vedere creșterea salariilor celor care lucrează în ministerul Finanțelor și ministerul Fondurilor Europene, cu toate că acești angajați vor avea aceleași atribuții de serviciu. Mai mult, acești funcționari au deja salarii mari, la acestea aplicându-se tot felul de sporuri.

La polul opus, pentru restul românilor „nu sunt bani”. Tot ce a putut face Guvernul pentru oamenii care se află sub pragul sărăciei, câștigând sub venitul minim garantat (149 de lei pentru o persoană și 268 de lei pentru o familie formată din 2 persoane) a fost să le ofere un voucher de 50 de euro o dată la două luni. Ca și cum chiria și întreținerea s-ar plăti la două luni. Și-n acest ritm ar mânca o dată pe săptămână.

În același timp, în țara noastră au crescut prețurile la toate produsele. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la mărfurile alimentare, cu 11,2% față de martie 2021. Mărfurile nealimentare s-au majorat cu 10,86%, iar serviciile au crescut cu 2,66%. Prețul produselor de morărit a crescut cu 22%, al pâinii cu 24%, al legumelor și conservelor de legume cu 18%, iar fructele s-au scumpit cu 10%. Prețurile cărnii și produselor din carne s-au majorat cu 7,8%, peștele s-a scumpit cu 11,5%, prețul produselor lactate a crescut cu 9,3%. Prețul gazelor a crescut cu 46,4%, combustibilii s-au scumpit cu 34% iar prețul energiei electrice a scăzut, conform Isitutului Național de Statistică.

Domnilor Guvernanți, 50 de euro nu ajung nici pentru o masă la restaurant pentru singură persoană, dar cum ar putea cineva să să trăiască două luni cu acești bani? Haideți să facem un test: mâncați și Dvs. o dată la două luni și dacă vă este suficient atunci și românii „vulnerabili” pot trăi decent două luni cu acești bani.

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.