Punctul de sacrificare miei și iezi – deschis la Craiova începând de luni, 18 aprilie

3 min read
Punctul de sacrificare miei și iezi – deschis la Craiova începând de luni, 18 aprilie

Angelica Lefter
– 17 aprilie 2022 01:15

Punctul de sacrificare a mieilor din Piața Chiriac, Craiova, în 2021. (Sursa foto: gazetadedolj.ro)

Punct de sacrificare a animalelor autorizat pentru fermierii doljeni, dar și pentru cei din județele vecine, înainte cu o săptămână de Paști.Crescătorii de ovine și caprine doljeni sunt înștiințați de către Primăria Municipiului Craiova, printr-un anunț făcut public pe pagina oficială de Facebook a instituției, că va fi continuată şi în acest an tradiţia amenajării punctului de comercializare şi sacrificare a mieilor din Piaţa Chiriac.Activitatea va fi începută în săptămâna de dinaintea Sărbătorii Paștilor, mai exact pe 18 aprilie, iar sacrificarea se va face conform legii, fiind făcute deja toate demersurile pentru obținerea de autorizații.”SC Piețe și Târguri Craiova SRL va continua şi în acest an tradiţia amenajării punctului de comercializare şi sacrificare a mieilor din Piaţa Chiriac. Acesta urmează a-şi desfăşura activitatea, ca de obicei, în săptămâna dinaintea Sărbătorii Pascale, pentru a le oferi craiovenilor, şi nu doar lor, posibilitatea de a-şi alege direct de la comercianţi mieii sau iezii pe care îi doresc pentru masa tradiţională de Paşti şi de a sacrifica în condiţii optime animalele achiziţionate de aici. În acest sens, s-au făcut deja demersurile legale pe lângă Primăria Craiova şi Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj, în vederea obţinerii aprobărilor și autorizațiilor necesare, în paralel fiind demarate pregătirile pentru amenajarea punctului de sacrificare”, se arată în informare.Mai mult, toate primăriile din județul Dolj, dar și cele din județele limitrofe, au fost înștiințate să-i anunțe pe fermieri că își pot vinde mieii sau iezii în Piaţa Chiriac din Craiova.”Totodată, au fost lansate invitaţii către toate primăriile din judeţul Dolj, dar şi către primării din judeţele limitrofe, pentru a-i încunoştinţa pe crescătorii de animale că îşi pot vinde mieii sau iezii în Piaţa Chiriac din Craiova”, specifică anunțul Primăriei Craiova.Instituția reamintește că ”Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor şi iezilor de Paşte – se poate realiza numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare”.Astfel, din 18 aprilie urmează să intre în funcțiune ”Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac”, ce va fi activ până la data de 23 aprilie 2022.”Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac urmează să-şi desfăşoare activitatea începând de luni, 18 aprilie, şi până sâmbătă, 23 aprilie 2022, inclusiv, între orele 8-17, funcţionând pe aceleaşi principii ca şi un abator. Va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, fiind prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. Sacrificarea se va face doar de măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel sau ied vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de comercializare şi sacrificare vor putea fi vânduţi şi tăiaţi numai miei şi iezi crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitare-veterinare impuse de legislaţia în vigoare”, a anunțat Primăria Municipiului Craiova.

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.