Revista Presei pentru o agendă națională: 2 iunie

2 min read
Revista Presei pentru o agendă națională: 2 iunie

NAȚIONAL

Din seria cifrelor care arată declinul demografic cu care se confruntă România. Potrivit Institutului Național de Statistică, anul trecut s-au înregistrat în țara noastră sub 180.000, adică cei mai puțini copii din ultimii 90 de ani. Pe de altă parte, potrivit Eurostat, peste 30 de ani vom fi cu aproape 3 milioane mai puțini, populația României ajungând la 16 milioane de locuitori. Sursa
România a fost condamnată să plătească daune morale pentru incidentul din 2013, de la Muzeul Țăranului Român, atunci când protestatari pașnici au întrerupt vizionarea filmului „The kids are allright”. Filmul despre povestea unei familii formate din două lesbiene a fost considerat nepotrivit pentru a fi proiectat la Muzeul Țăranului Român. Din acest motiv, asociația pro-homosexualitate „Accept” a reclamat România la CEDO, unde se pare că ar fi avut câștig de cauză. Sursa
La sfaturile Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, România şi-a spart sistemul energetic şi pe verticală şi pe orizontală, având companii diferite care se ocupă de diferitele verigi ale lanţului energetic. Astfel, România a ajuns să importe 5% din consumul de energie electrică. Sursa
Apar noi declarații care întăresc ideea că la alegerile locale din sectorul 1 al capitalei au existat fraude la nivelul secțiilor de votare. O nouă declarație în acest sens îi aparține procurorului care se ocupă de caz și care a declarat că „există fraudă”. Sursa
Dosarul infrastructurii:

Ministrul Transporturilor afirmă faptul că Banatul și Oltenia vor fi conectate printr-un drum de tip expres sau autostradă, în lungime de aproximativ 250 km. Sursa
Licitația pentru studiul de fezabilitate necesar construirii drumului de mare viteză Craiova-Lugoj a fost publicată marți, 1 iunie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Cu o valoare estimată de până la 127 milioane de lei, acesta ar putea fi cel mai mare contract pentru un studiu de fezabilitate licitat vreodată de Compania de Drumuri.

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.