Silviu-Titus Păunescu (AUR), către ministrul Alexandru Rafila: de ce nu susțineți o lege a malpraxisului?

2 min read

Tragediile ce au avut loc în ultimele luni în spitalele din România, printre care se numără și cazul tinerei mame decedate la maternitatea din Botoșani, au scos la lumină alte probleme din sistemul de sănătate din România – lipsa de profesionalism a personalului medical. În ciuda acestor drame, ministrul Sănătății nu s-a grăbit să ia măsuri pentru a evita ca alți români să ajungă victimele acestui sistem. Deputatul AUR Silviu-Titus Păunescu solicită ministrului Rafila să transmită de ce nu susține o lege a malpraxisului.

Recentele dumneavoastră afirmații prin care declarați că nu susțineți o lege a malpraxisului în România sunt de natură să stârnească o serie de controverse majore, dacă ne gândim că și un alt confrate al dumneavoastră susținea că achizițiile din pandemie nu trebuiesc cercetate și nu e necesară nicio anchetă ori condamnare pentru achizițiile aiuristice – și s-a văzut câte cazuri de firme de partid au apărut subit pe piață și au făcut profituri imense pe baza panicii induse chiar de instituțiile care ar trebui să fi avut grijă de cetățeni!

Recevtele evenimente medicale, precum aducerea pe lume a unui copil pe trotuar sau nefericitul caz al pacientei care a murit la Botoșani, doar pentru că doctorul n-a vrut să își strice somnul din timpul gărzii, sunt elocvente pentru un sistem bolnav!

Vă rog să îmi transmiteți, domnule ministru, de ce nu susțineți o lege a malpraxisului care ar putea oferi o minimă satisfacție sutelor de mii de români afectați de calitatea îndoielnică a actului medical din România.

Considerați că pacienții, cei care plătesc asigurări de sănătate și sunt nevoiți să aducă de acasă medicamente ori să rămână cu sechele pe viață, atunci când nu mor, din cauza infecțiilor nosocomiale nu au dreptul să fie protejați împotriva unui sistem incapabil să îi salveze?

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.