Un copil cu dizabiliăți a așteptat timp de cinci ore în aeroport să-și primească înapoi scaunul cu rotile rămas în avion

2 min read
Un copil cu dizabiliăți a așteptat timp de cinci ore în aeroport să-și primească înapoi scaunul cu rotile rămas în avion

Familia lui Tony, un băiețel cu ambele picioare amputate, a fost oripilată de modul în care aeroportul din Gatwick a gestionat situația care i-a făcut să aștepte 5 ore la aeroport.
Se pare că scaunul cu rotile al lui Tony a rămas blocat în avion, așa că băiețelul a trebuit să aștepte alături de părinții lui pentru a-l primi înapoi. Asta nu e tot. Când în sfârșit l-a primit înapoi, scaunul cu rotile era răsucit și îndoit în anumite părți.

Pe lângă așteptarea de câteva ore, părinții lui Tony au menționat că acest scaun cu rotile a costat 6.500 de lire (aproximativ 37.000 RON), așa că, după cum vă puteți imagina, nu au fost deloc fericiți cu situația care s-a creat.
Paula, mama lui Tony a postat pe Twitter, nemulțumită de cum ea și familia au fost tratați de compania aeriană, dar și de aeroport. Aceasta a explicat că, la fel ca scaunul cu rotile, nici bagajul nu le ajunsese încă.
Oamenii au comentat la postările de pe Twitter, iar mulți dintre ei s-au regăsit în această situație.
„Îmi pare atât de rău că treceți prin asta acum. Prima dată când am abzurat cu avionul împreună cu soțul meu paralizat, am pățit același lucru cu scaunul cu rotile” a scris o femeie.
Altcineva s spus „Este rușinos ceea ce se întâmplă. Oamenii cu dizabilități ar trebui să aibă prioritate în orice situație, cu atât mai puțin să fie lăsați să aștepte ore întregi”.
După incident, compania aeriană Jet2 și-a cerut scuze tot printr-o postare pe Twitter. Aceștia au mai menționat că vor lua legătura cu Aeroportul Gatwick pentru a rezolva lucrurile, însă mama lui Tony a precizat că deja situația s-a rezolvat, doar că nu așa cum trebuie.
„Am precizat în avans că avem nevoie de asistență,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.