Un donator de spermă este dat în judecată după ce s-a aflat că ar avea peste 500 de copii. Donațiile sale cresc riscul de incest accidental

2 min read
Un donator de spermă este dat în judecată după ce s-a aflat că ar avea peste 500 de copii. Donațiile sale cresc riscul de incest accidental

Jonathan Jacob Meijer a fost dat în judecată de către Fundația Donorkind din Olanda, pentru a-l împiedica să doneze spermă, acuzându-l că a mințit în legătură cu numărul de copii care au rezultat din folosirea materialului său genetic.
Donatorii ar trebui să facă maximum 25 de donații, pentru a evita riscul de incest, care rezultă în probleme de natură psihologică.
Aceeași sursă menționează că procesul civil este intentat de Eva, o femeie din Olanda care a născut în 2018 datorită donației făcute de Meijer.
„Dacă aș fi știut că era deja tatăl a peste 100 de copii, nu aș fi acceptat niciodată ca el să fie donatorul. Mă gândesc la consecințele pe care le-ar putea suferi copilul meu și mi se face rău…”, spune ea.
 
Fundația Donorkind dorește să-l oprească pe Meijer în a mai dona, atât în țară, cât și în afara ei și să afle la ce clinici a donat.
Deși bărbatul în vârstă de 41 de ani se află pe „lista neagră” de donare din Olanda, acesta a continuat să doneze în țară, dar și în Danemarca și Ucraina, sub pseudonimul „Ruud”. 
Societatea olandeză de obstetrică și ginecologie l-a exclus încă din 2017 pe Meijer de pe lista donatorilor, când s-a aflat că era tatăl a 102 copii, cu ajutorul donărillor din 11 clinici, anunță abcnews.go.com.
Deși a fost întrebat de mai multe ori, bărbatul a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la informațiile aflate.
Aceeași fundație a tras un semnal de alarmă asupra mai multor cazuri asemănătoare cu cel al bărbatului. Anul trecut, au fost identificați 10 medici care și-au folosit sperma în mod ilegal și acum sunt tații a mai multor copii care au rezultat din donațiile acestora.
Pentru a evita situațiile de acest gen,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.