Un senator AUR susține introducerea educației juridice în învățământul preuniversitar
1 min readSorin Cristian Mateescu, senator AUR, susține introducerea educației juridice în învățământul preuniversitar, cu scopul de a familiariza elevii cu principalele reglementări (legale, statutare și regulamentare) ce se aplică în viața cotidiană.
În acest sens, senatorul AUR a formulat o întrebare în scris către actualul ministrul al Educației, Sorin Cîmpeanu. Redăm mai jos conținutul acestei interpelări:
„Domnule ministru, în aria curriculară la nivelul învăţământului gimnazial şi liceal sunt o serie de disciplinare opţionale care nu sunt adecvate evoluţiei societăţii actuale. Alte discipline care ar trebui introduse ca o motivare şi o cultură generală adecvată formării elevilor pentru viitorul apropiat sunt încă la stadiul doar de propuneri. Este şi cazul propunerii de disciplină a educaţiei juridice” sau noţiuni introductive în drept, care în urmă cu câţiva ani se afla la nivel de draft de proiect între Ministerul Justiţiei, Ordinul Consilierilor Juridici din România, Ministerul Educaţiei şi inspectoratele şcolare judeţene.
De la nivel de discuţii nu s-a mai avansat deloc. În condiţiile în care accesul la informaţiile publice este o formă şi un drept de formare a viitorilor cetăţeni maturi ai României, vă rog să precizaţi ce măsuri aveţi în vedere pentru introducerea la nivel gimnazial şi liceal a unei discipline de educaţie şi cultură juridică pentru anul şcolar 2021-2022 ?”
Sorin Cristian Mateescu, senator AUR