Ura este învățată. Bunătatea este naturală. Băiețelul care a emoționat o lume întreagă
2 min read Acesta este cazul unui băiețel din India surprins în timp ce oferă din apa lui unui cuplu de bătrâni. Gestul lui a emoționat o planetă întreagă. Avem nevoie de astfel de exemple de bunătate pură, nedisimulată care să fie dovada că lumea este mai mult decât războaie și foamete și că un simplu gest ca acesta o poate schimba.
Fotografia emoționantă a fost publicată pe 14 aprilie 2022 de ofițerul Serviciilor Administrative Indiene, Awanish Sharan, pe Twitter și arată un băiețel de școală care oferă apă unui cuplu de bătrâni de pe stradă. Mesajul pe care fotografia îl transmite a ajuns peste tot în lume, acela că dacă bunătatea cu care ne naștem este cultivată, ea are puterea de a schimba lumea.
”Ura se învață. Bunătatea este naturală”, scrie ofițerul în postarea de pe Twitter, care a primit în 24 de ore mai mult de 22 de mii de aprecieri. Comentariile produse de postare au dovedit că oamenii au nevoie de astfel de exemple. ”Aveam un coleg de școală care nu bea niciodată apă cu gura direct din propria lui sticlă. Când l-am întrebat de ce, mi-a spus că obișnuiește să ofere sticla lui de apă oamenilor nevoiași când se întoarce acasă de la școală”, comentează un utilizator al plaformei de socializare.
Hatred is Taught. Kindness is Natural. pic.twitter.com/plKNo1asLv
— Awanish Sharan (@AwanishSharan) April 14, 2022
Ne naștem buni?
Ne naștem oare cu o busolă morală sau este ceva ce dezvoltăm pe măsură ce creștem? Aristotel spunea că moralitatea se învață, iar Freud credea că nou-născuții sunt o pagină goală de moralitate. Jean-Jacques Rousseau însă a susținut că ne naștem buni și puri și că fără inegalitatea, corupția, avariția și meschinăria societății umane lumea ar fi un paradis al bunătății. Se pare că studiile efectuate în dezvoltarea copilului îl susțin.