Vă e frică domnilor?! – CRITICII.RO
3 min readCă trăitor în ultimii 30 de ani în arenele politicii pe plaiuri mioritice, nu pot să nu remarc faptul că în ultimele luni se petrec lucruri cam ciudate.Un cunoscut din presă spunea că a început ofensiva contra AUR. Așa o fi, dar eu am remarcat asta cu vreo două săptămâni înainte de alegerile parlamentare , când am avut certitudinea că vă intra în parlament, așa că nu-i o noutate, însă jucăria îi alta.Bastion după bastion imperiul covid se destramă și falșii profeți ai apocalipsei își caută adăpost atâta timp cât fumul incertitudinii mai incetosaza viață noastră cotidiană. Mai țineți minte, în urma cu un an răul absolut, oameni internați în spitale fără voia lor, paravan pentru furăciuni , miliarde de euro iau calea buzunarului profitorilor de ocazie pe măști, teste, izolete, spitale de carton și în final vaccinuri. Se închid firmele din industria ospitalității, școlile, bisericile și universitățile, instituții și firme își muta activitatea pe online, guvernul se împrumută la greu o lună, două, trei , un an și calvarul nu se mai termină. Asta numai pentru românul de rând, că marile lanțuri de magazine cu patronat în occident adună profit în continuare. Aflăm din sânul puterii că atunci când realitatea nu se mai potrivește cu calculele profitorilor, au început să măsluiască statistica oficială. Fiind an electoral trebuiau niște promisiuni și guvernul nu s-a sfiit să le emită fară șovăire, dar cu toate că nu au reușit să ne prostească la alegeri, ne-au prostit pe față după, cu o alianță de strânsură încropită din patru partidulețe.Zilele trecute însă totul a luat o întorsătură neașteptată, lumea, în special tinerii s-au trezit la viață precum ghioceii primăvara, arătând că nu mai sunt dispuși să îndure încă un an calvarul minciunii covid. După manualul securist s-a început, denigrarea celor care își cer libertatea, la pachet cu noul partid intrat în parlament AUR. Dar parcă ceva nu se mai potrivește, românii au călătorit în lume, au văzut și au trăit aerul libertății, așa că agitând spectrul antisemitismului, legionarismului și altor teme fumate prin secolul trecut nu prea mai rămâne nimeni impresionat, decât marionetele gras plătite de prin unele pubicatii. Și ce să vezi nenicule!Dintr-o data boala a devenit mai înțelegătoare, carantina nu mai e carantină, parcă ar trebui schimbată raportarea când vine vorba de capitală și de marile orașe unde sunt interese și buzunare pline. Morții de covid, că de altceva nu se mai moare în țara asta , nu mai sunt așa de periculoși și românii capătă ca o favoare dreptul de a jeli și îngropa morții creștinește, după datină. Copii din anii terminali nu mai sunt așa de contagioși și pot merge la școală, că guwernerul a uitat să le mai cumpere tablete conectate la internet cum a uitat să le plătească și tinerilor părinți ajutoarele financiare promise pentru educația timpurie a copiilor. Dezastrul s-a văzut când simularea de bacalaureat a pus în evidența că în jur de 60 de procente dintre elevi nu au luat note de trecere.Deci totu-i o gargară menită să ne asigure portia de praf în ochi,