Cîțu visează economie verde și e dispus să închidă termocentralele din țară pentru a îndeplini obiectivele CE

2 min read
Cîțu visează economie verde și e dispus să închidă termocentralele din țară pentru a îndeplini obiectivele CE

Distribuie acest articol!
Cîțu visează economie verde și e dispus să închidă termocentralele din țară pentru a îndeplini obiectivele Comisiei Europene. Premierul a declarat însă că viteza cu care România va face tranziţia către o economie verde va fi diferită faţă de cea a altor ţări UE, iar susţinerea partenerilor europeni va trebui să fie mai mare pentru ţara noastră.
Comisia Europeană a propus săptămâna trecută un pachet ambiţios de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE, împreună cu o distribuire a ţintelor naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asupra cărora cele 27 de state membre vor avea dezbateri aprinse, relatează Reuters. România trebuie să-și reducă emisiile de gaze poluante cu peste 12%, conform acestui plan.
Premierul a subliniat că ţara noastră face eforturi „foarte mari ” în ceea ce priveşte tranziţia de la energie poluantă către energie verde, dând ca exemplu situaţia privind Valea Jiului.
„Aici, discuţiile pe care le avem cu partenerii din Comisia Europeană sunt foarte clare, din punctul meu de vedere, viteza depinde de modul în care facem acest lucru. Trebuie să ne gândim că există un cost social pe care nu putem să-l aruncăm asupra cetăţenilor în acest moment, trebuie să ne gândim la măsuri prin care să-i ajutăm pe oameni să meargă mai departe“, a adăugat Cîţu, citat de Agerpres.

Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.