Dan Tanasă (AUR): cifrele nu mint. Tinerii din România sunt cei mai săraci din UE

2 min read

Cifrele nu mint: tinerii din România sunt cei mai săraci din UE. Potrivit Eurostat, rata de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani este de 25,4%, adică de peste trei ori mai mare decât media la nivelul Uniunii. Acesta este rezultatul celor 34 de ani de guvernare PSD-PNL, constată deputatul AUR Dan Tanasă, care a semnalat această situație premierului Marcel Ciolacu.

Nu este de mirare, afirmă Dan Tanasă, că tinerii își doresc să emigreze. În ciuda declarațiilor făcute de liderii PSD și PNL cum că vor reduce aparatul de stat, anul trecut nu doar că nu s-a întreprins nimic în acest sens, dar s-au făcut noi angajări. În 2023, aparatul bugetar al României a crescut cu aproape 14.000 de noi angajați, față de 2022. Dacă analizăm datele pe 10 ani, se constată că numărul angajaților din sectorul public a crescut cu 9%. La polul opus sunt cetățenii de rând, care sunt tot mai săraci de la an la an. Printre categoriile dezavantajate sunt și tinerii, care sunt nevoiți să emigreze pentru a se bucura de un trai decent. Cum s-a ajuns aici și de ce tinerii din România sunt mai săraci decât cei din UE? Sociologii și specialiștii în resurse umane susțin că din cauza politicilor sociale și salariale.

„Nu este așadar de mirare faptul că, după 34 de ani de guvernare PSD și PNL care i-au adus pe tinerii din România pe această poziție rușinoasă, visul majorității tinerilor români este să emigreze, ca unică modalitate de a scăpa de blestemul guvernărilor PSD-PNL”, a afirmat Dan Tanasă.

În acest context, deputatul AUR solicită premierului Marcel Ciolacu să răspundă la următoarele întrebări:

  1. Cum vă explicați faptul că deși PSD și PNL guvernează România de 34 de ani, alternativ, tinerii din România sunt cei mai săraci din Europa? Nu vă revoltă această poziție rușinoasă a României?
  1. Cum justificați lipsa oricăror programe guvernamentale de sprijin pentru tineri, fapt care a dus la această situație absolut inacceptabilă? Vorbim totuși de viitorul României, din care dumneavoastră cu siguranță nu veți face parte.
  1. În afară de angajarea unor politruci de la partid prin diferite ministere care să mimeze preocuparea PSD și PNL pentru tinerii României, ce anume ați făcut concret pentru tinerii din România?
Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.