Decizia curajoasă. Vlad Voiculescu a dat afară bolnavii de la Foișor ca să facă unitate COVID

2 min read
Decizia curajoasă. Vlad Voiculescu a dat afară bolnavii de la Foișor ca să facă unitate COVID

Stiri

Publicat 7 zile în urmăon aprilie 4, 2021

Dacian Cioloș se apropie cu procedura de numire a unui nou guvernator al Deltei Dunării. În acest sens misiunea a fost acordată unei companii străine care să facă selecția. La momentul de față au fost selectate 36 de persoane ce ar putea îndeplini condițiile pentru a putea guverna un așa teritoriu de maximă importanță pentru România.

„Am promis că vă ținem la curent cu etapele selecției guvernatorului ARBDD și am mai făcut un pas important care ne apropie de finalul procedurii.

E o selecție pe bune, care, chiar dacă pare mai lungă și complicată, a făcut deja ca mulți oameni competenți să se înscrie cu proiecte care țin seama și de Deltă, și de oamenii ei. Până la 1 aprilie, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor, s-au înregistrat 36 de aplicații pentru funcția de Guvernator al Deltei Dunării.Pe 26 aprilie, vom avea llista scurtă de candidați. Ultima etapă este cea a interviurilor finale, la care vor participa candidații aleși din lista scurtă de către mine și Dan Barna, în calitate de copreședinți USR PLUS, și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna.

Procesul de selecție pentru funcția de Guvernator al ARBDD a început pe 4 februarie și primul pas l-a reprezentat constituirea unui Consiliu Consultativ format din cele mai importante organizații non-guvernamentale, instituții publice, entități care acționează în Deltă – asociații de pescari, asociații de protecția mediului, colectivități locale.

Sarcina Consiliului a fost să definească atât noul mandat de management al ARBDD, cât și elementele de competență pe care trebuie să le îndeplinească viitorul guvernator numit de USR PLUS”.

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.