Lilian Scripnic (AUR): Cât de ieftină și nepoluantă este, de fapt, energia verde și cât de mult ne dorim să protejăm mediul?

2 min read

Cât de ieftină și nepoluantă este, de fapt, energia verde și cât de mult ne dorim să protejăm mediul? Deputatul AUR Lilian Scripnic a încercat să ofere un răspuns la aceste întrebări. Astfel, potrivit acestuia, tranziția spre o economie verde nu este tocmai ieftină – în acest sens, în 2019, Comisia Europeană estima că pentru îndeplinirea obiectivelor Green Deal va fi nevoie de investiții de circa 1000 de miliarde de euro. Și asta doar pentru a reduce emisiile cu 55% față de anul 1990.

În acest context, deputatul AUR a afirmat că, dacă tranziția este costisitoare înseamnă, că va fi nevoie de subvenții de miliarde de euro la nivel național. „Ne întrebăm: care este logica deciziei de a impune un program atât de costisitor? Nu cumva aderând și integrându-ne în aceste programe devenim total dependenți și subordonați finanțărilor externe într-o vasalitate modernă a secolului XXI?”, subliniază acesta.

Pe de altă parte, deputatul pune sub semnul întrebării și următorul aspect: cât de verde este energia verde, în condițiile în care nu ne putem lipsi complet energia convențională? „Căutăm resurse alternative de energie, abandonăm combustibilii fosili și trecem la mașini electrice pe bază de baterii, dar nimeni nu spune că industria ce produce bateriile și panourile fotovoltaice utilizează energie convențională pentru a le produce într-un proces tehnologic nu tocmai ecologic și mai mult dezactivarea, dezmembrarea, distrugerea și eventual recuperarea panourilor solare și a bateriilor în momentul în care acestea își ating limita de funcționare nu este tocmai ecologică.

Cu toții dorim energie mai ieftină, din resurse inepuizabile, să protejăm natura,  să respirăm un aer mai curat, dar a ajunge la standardele vizate de politicile UE nu este altceva decât o intenție utopică, irațională și departe de realitățile naturii”, punctează deputatul.

În încheiere, Lilian Scripnic a subliniat că factorii care influențează mediul nu țin de controlul uman. Atunci, oare ce ascunde în spatele deciziei de a interzice centralele pe gaz? Deputatul este de părere că dorința de profit, întrucât producerea și suprasaturarea pieței cu produse de proastă calitate este mult mai poluantă, dar nimeni nu ia măsuri – unde este acel simț de responsabilitate a celor care dau direcția în sensul de a proteja mediul înconjurător?

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.