Polonia acuză un șantaj din partea Uniunii Europene. Curtea Europeană de Justiţie a amendat Polonia cu un milion de euro pe zi – 4media.INFO

1 min read
Polonia acuză un șantaj din partea Uniunii Europene. Curtea Europeană de Justiţie a amendat Polonia cu un milion de euro pe zi – 4media.INFO

Polonia ar putea să nu mai contribuie la bugetul Uniunii Europene, dacă Bruxellesul va bloca finanţarea ţării. Declaraţia a fost făcută de ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, care a menţionat că Polonia este şantajată de blocul comunitar.

Reacţia Varşoviei vine după ce Uniunea Europeană a decis să suspende aprobarea Planului de Redresare și Reziliență a Poloniei în valoare de 36 miliarde de euro. Măsura ar urma să fie valabilă până când această țară nu va respecta statul de drept și întâietatea dreptului UE în fața celui național.

Eurodeputații spun că nu pot avea încredere că guvernul conservator de la Varșovia își va îndeplini condiţionalităţile pentru obţinerea fondurilor europene de redresare economică în urma pandemiei. UE îi cere Poloniei să desfiinţeze noua Cameră disciplinară pentru judecători din cadrul Curţii Supreme, pe motiv că ar încălca dreptul european.

Însă Tribunalul Constituțional de la Varșovia a decis că dreptul polonez primează în fața celui european. În consecinţă, Curtea Europeană de Justiţie a amendat Polonia cu un milion de euro pe zi, precizează Publika.

Navigare în articole

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.