Raed Arafat nu exclude 10.000 de infectări pe zi și spune nu știe ce va fi de Paști

2 min read
Raed Arafat nu exclude 10.000 de infectări pe zi și spune nu știe ce va fi de Paști

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat nu exclude că România va ajunge la 10.000 de infectări pe zi. În ce privește Paștele, Arafat a precizat că nimeni nu dorește limitarea drepturilor la activitatea religioasă, însă e devreme pentru a vedea cum vor fi sărbătorile.

Întrebat, vineri seara, la Digi24, cum arată predicțiile experților pentru următoarea perioadă, Arafat a spus că incidențele arată o creștere clară: „Sunt zone cu creșteri mai mari decât altele, dar măsurile, oricât de exagerate par, sunt menite să încerce să oprească răspândirea. Să nu uităm că avem măsuri importante de carantinare zonală pe 14 zile, cu posibilitatea de prelungire, am ajuns la un număr semnificativ de localități. Tendința este de creștere, nu mai este de platou, nici de scădere”.
Măsurile își produc efectele în minim 14 zile, a precizat Arafat, atrăgând atenția că nu trebuie să uităm de tulpină nouă, care se răspândește mai repede și începe să fie predominantă.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Întrebat dacă exclude, în următoarele două săptămâni, 10.000 de infectări pe zi, secretarul de stat din MAI a răspuns: „Nu pot exclude nimic, nu sunt clarvăzător. Ajungem la 7.000 – 8.000 … e posibil ca această creștere să continue, dar măsurile sunt menite să încetinească această creștere”.
În ce privește Paștele, Arafat a precizat că speră ca românii să nu se întoarcă la situația de anul trecut: „Sperăm că nu. Nu mă pronunț aici, o parte din atacuri au fost foarte tendențioase. Nu dorește nimeni să limiteze drepturile la activitatea religioasă. Clar este că e devreme de spus care va fi situația, noi sperăm să fie controlabilă. Încă mai este de așteptat”.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.