România educată, un program cu pozele lui Iohannis! S-a spălat pe mâini

5 min read
România educată, un program cu pozele lui Iohannis! S-a spălat pe mâini

Distribuie acest articol!
Raportul prezidențial nu are autori asumați, menționați în clar.Evaluarea națională devine facultativă: e subminată motivația de învățare și crește inechitatea: cei care vor avea resurse materiale să ia meditații pentru a fi pregătiți la materiile la care vor da examen de admitere vor fi avantajați față de cei care sunt lipsiți de resurse sau au profesori mai slabi.Bacalaureatul devine unitar: același și pentru un liceu vocațional/tehnologic/sportiv, și pentru unul teoretic. Educația va fi uniformizată în jos.Ce trebuie să faci e să crești exigența evaluării naționale. Dar înainte de a ajunge la evaluarea națională, trebuie să faci evaluările pe parcurs: în clasa a II-a, a VI-a și, în baza acelor rezultate, să începi din clasa a II-a învățământul remedial.
Nu știm cine a scris Raportul prezidențial care vrea să reformeze școala românească, dar putem extrage câteva consecințe, dacă măsurile propuse se vor aplica: piața meditațiilor va crește, la fel și inechitățile din sistem, iar educația va fi uniformizată în jos, consideră profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației.
Raportul asumat exclusiv de președintele Klaus Iohannis, pentru că alți autori nu sunt menționați – de altfel, subtilul este Proiect al președintelui României – este unul mai degrabă politicianist, ale cărui măsuri, odată aplicate, vor duce la subminarea procesului de învățare, spune Mircea Miclea, într-un dialog cu Spotmedia.
Autorii concreți ai Raportului care propune modificări majore în educație nu sunt cunoscuți, fiind asumat doar de președintele Klaus Iohannis, care apare în fotografiile din document. O singură imagine, de la pagina 8, i-ar putea înfățișa și pe cei care au lucrat la Raport, alături de consilierul prezidențial Ligia Deca, dar e doar o presupunere. Lista cu cei care au scris documentul lipsește.
Raport
Mai mult, la solicitarea Spotmedia.ro, Administrația Prezidențială a dat un răspuns general:
“Ca urmare a solicitării dumneavoastră făcute în baza Legii nr. 544/2001privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm că entitățile implicate în redactarea raportului, în iterații succesive de la începutul proiectului, se regăsesc în secțiunea „Mulțumiri” din cadrul documentului. Editarea raportului a fost realizată prin resurse interne ale Administrației Prezidențiale.”
La Secțiunea (pag. 134 – 136) indicată de președinție sunt enumerate organizațiile neguvernamentale și asociațiile care au luat parte, în anii pregătitori Raportului, la diferite consultări. Tot acolo sunt menționați și Victor Rebengiuc, Mihai Șora, Oana Pellea, Kasprovschi Toma și Andreea Răducanu, care au acceptat invitația de a face parte din clipul de promovare a proiectului, dar e puțin probabil ca aceștia să își asume vreo calitate de autor al documentului.
Procesul de consultare pentru elaborarea Raportului președintelui Iohannis a durat, după cum se menționează în document, aproape cinci ani și a implicat peste 64 de instituții publice, ONG-uri, autorități locale/centrale și peste 12.400 de persoane.
Prin comparație, Raportul emis de Comisia prezidențială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, numită prin decizia președintelui Traian Băsescu, și coordonată de Mircea Miclea, are 12 autori, menționați din capul locului. Acest raport a stat la baza Legii Educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar care a fost modificată serios de guvernele care s-au succedat la putere.
Dincolo de chestiunea neasumării directe a autorilor – care/cine sunt resursele interne ale președinției?, e o întrebare validă, cu al cărui răspuns președinția ar trebui să fie transparentă, nu să se eschiveze în termeni generoși – Raportul conține, consideră profesorul Mircea Miclea, o serie de fracturi logice: “Dai, de exemplu, posibilitatea liceelor să organizeze admiterea în mod independent, adică își stabilesc materiile de examen, așadar dai autonomie liceelor, dar după aceea, la finalul liceului, adică la bacalaureat, nu dai niciun fel de autonomie. Indiferent de ce tip de liceu ai frecventat patru ani, vei da același bacalaureat unitar”.
Foto: Mircea Miclea/ captură video/Editura ASCR
Dumneavoastră știți cine sunt autorii concreți ai Raportului prezidențial?
Nu știu, din câte am văzut din pozele conținute în document, cred că este un singur personaj important, și anume președintele Iohannis. Ceilalți sunt irelevanți, din moment ce nu au apărut, nu știu care sunt autorii. Cred că ei erau datori să spună cine anume este autorul și cine e responsabil.
Care este miza acestui raport, dacă are una concretă, imediată?
Părerea mea este că miza principală a Raportului este una politică, mai degrabă politicianistă, aceea de a promova un anumit personaj și practic de a responsabiliza pentru implementarea acestui proiect, la care s-a gândit peste șase ani, Executivul și Legislativul, care trebuie să încerce să găsească operaționalizări concrete ale unui program de acest gen.
Practic, este un fel de spălare pe mâini.
Care este opinia generală pe care v-a lăsat-o acest Raport?
Eu cred că am avut așteptări de bun-simț de la acest Raport, în special trei.
Întâi, ca Raportul să se bazeze pe analize riguroase ale faptelor și datelor care există. Nu am văzut această fundamentare științifică.
A doua așteptare a fost să avem niște soluții concrete, nu niște banalități solemne, așa cum am găsit în marea majoritate a formulărilor sau niște meta-măsuri, adică măsuri în care se spune că se vor lua niște măsuri, care se vor baza pe alte măsuri etc. Așteptam așadar soluții concrete, pentru că după șase ani și ceva e firesc să aștepți astfel de lucruri, care să fie operaționalizabile imediat. Nu am găsit acest lucru în document.
A treia așteptare pe care am avut-o a fost să avem o minimă analiză consecvențială a măsurilor din raport. Altfel spus, să am o idee despre consecințele unor măsuri, care au impact social masiv, dacă se aplică.
De exemplu, nu am văzut analiză consecvențială pe ce ar însemna bacalaureatul unitar. Sau pe ce ar însemna faptul că evaluarea națională devine facultativă: dacă vrei te duci la evaluarea națională, dacă nu vrei, nu te duci la evaluarea națională. Ce consecințe are această formulare pe dinamica învățării în gimnaziu? Mai merită să învăț eu ceva, ca elev de gimnaziu, din moment ce știu că mă voi duce la liceul X și atunci voi învăța doar materia și capitolele care se cer pentru a fi admis la liceul respectiv?

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.