VIDEO | Dominic Fritz a răbufnit în Consiliul Local. Au trecut proiectele care-l obligă să-și publice dovada domiciliului și diplomele de studii

2 min read
VIDEO | Dominic Fritz a răbufnit în Consiliul Local. Au trecut proiectele care-l obligă să-și publice dovada domiciliului și diplomele de studii

Primarul Dominic Fritz a răbufnit, marți, în ședința de Consiliu Local al municipiului Timișoara în care au fost aprobate cele două proiecte de hotărâre care îi obligă pe cei din conducerea primăriei și pe aleși să-și publice diplomele de studii și dovada domiciliului, informează Timiș Online.
PNL au votat alături de PSD și de Pro România la două proiecte „minore”, așa cum le-a numit chiar viceprimarul Cosmin Tabără. Atât proiectul care face referire la diplomele de studii, cât și cel care face referire la dovada domiciliului au trecut cu 14 voturi. Doisprezece voturi au fost împotrivă, toate de la consilierii USR-PLUS.
Cele două proiecte au trecut în plenul de marți, dar nu înainte de câteva discuții aprinse. Au luat cuvântul mai mulți consilieri, iar Simion Moșiu (PNL) a propus, prin amendament, să fie obligați să-și publice diplomele de studii și consilierii locali.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Propunerea lui a picat însă la vot. Inclusiv secretarul general Caius Șuli a atras atenția că nu a avizat de legalitate cele două proiecte și a spus că, în opinia lui, „toate prevederile legale existente sunt îndestulătoare în prezent”.
„Nu pot decât să mă declar și eu surprins de această dezbatere, dar sper că ceea ce a spus domnul secretar general nu este minor. Aceste proiecte de HCL nu vor fi avizate de secretar pentru că se consideră că nu sunt legale.
Dacă dumneavoastră le veți vota, vor ajunge la prefectură și ne va cere să le revocăm pentru că nu sunt contrasemnate de secretar. Atât de simplu. Și mai vorbim cică de transparență, de alte valori, de ce vrem să construim în clasa politică,

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.