A apărut prima păpușă Barbie cu sindromul Down
2 min readPăpușa cea nouă, cu sindrom Down, a fost creată pentru ca micuții cu această boală cromozomială să se poată regăsi în păpușa pe care o țin în mână; dar și pentru că aceasta reflectă lumea din jurul fiecăruia, chiar și pentru un copil care nu are acest sindrom.
„Păpușa Barbie joacă un rol important în dezvoltarea și educația copiilor și credem că e bine ca jucăriile noastre să fie cât mai diverse, pentru a normaliza diversitatea persoanelor, dar și pentru a demonta anumite mituri sau stereotipuri despre o anumită categorie de persoane”, declară Lisa McKnight, vicepreședintele companiei Mattel, potrivit Today.com.
Cei de la Mattel au colaborat cu Organizația Națională a Sindromului Down din SUA, pentru a se asigura că păpușa reprezentativă pentru sindromul Down are trăsăturile fizice specifice celor cu această boală.
În ziua lansării păpușii au venit și familii cu copii cu sindrom Down, ca să testeze păpușile și să-și ofere părerea, iar toată lumea a fost impresionată.
„Această păpușă reprezintă o victorie pentru toate persoanele care s-au luptat ca micuții noștri să fie văzuți ca niște copii valoroși, care contribuie într-un mod minunat la societatea din care fac parte. Știu că fiica mea se bucură foarte mult să-și vadă reflexia în păpușa pe care o ține în mână”, mărturisește o mămică, despre fiica ei cu sindrom Down.
Păpușa poartă proteze pentru picioare, are o statură scundă și poartă o rochie în culorile asociate cu sindromul Down – albastru și galben, cu un simbol specific fluturași.
Cum spuneam și mai sus, în ultimii ani, păpușa Barbie a evoluat foarte mult, incluzând tot mai multe categorii de persoane.
De pildă, există păpușa Barbie cu aparat auditiv, reprezentând persoanele cu deficiențe de auz, iar părinții copiilor cu acest tip de deficiențe sunt nerăbdători să le facă acestora un cadou care îi va bucura,