Noi povești la Teatrul Ion Creangă din această toamnă

2 min read
Noi povești la Teatrul Ion Creangă din această toamnă

În noua stagiune vom continua să oferim publicului tânăr și foarte tânăr cele mai frumoase spectacole, de un înalt nivel artistic, dar și programe artistice complementare, cu valențe educative. În acest sens, pe data de 3 septembrie îl vom revedea pe cel mai iubit și zgloboiu cocoș, în spectacolul „Punguța cu doi bani”, dar vom (re)descoperi și lumea comună dintre magie și ghicitori în „Magia ghicitorilor”. Duminică, pe 4 septembrie, „Cei trei purceluși” vor învăța o lecție pe care cu toții trebuie să o știm, iar pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Jack va porni într-o călătorie extraordinară și plină de peripeții auzite și văzute doar în povestea „Jack și vrejul de fasole”. Toată luna septembrie se anunță o avalanșă de super-spectacole cu eroii preferați, dar și cu personaje de la care cei mici și mari vor învăța să viseze frumos și să înfrunte orice rău. 
Pentru publicul nostru foarte tânăr (1-4 ani) avem o surpriză cu emoții. Peisajul tomnatic se conturează din fire și gheme de ață odată cu premiera spectacolului „Povești cu fire”. Pornind de la ideea că lumea întreagă este un ghem de lână uriaș, iar toți oamenii sunt legați unul de altul printr-un fir invizibil, călătorind prin spațiu și timp, veți descoperi cât de legați suntem unii de alții, dar mai ales față de natură și lucrurile care ne înconjoară. Avanpremiera spectacolului are loc pe 7 septembrie, iar premiera pe 8 septembrie, de la ora 18:00, la Sala Mică. 

Conceptul și regia sunt semnate de Andra Burcă, scenografia de Viaceslav Vutcariov, iar muzica de Radu Mihalache. Actrițele Andreea Gaica, Andreea Mera și Andra Mirescu vor explora și căuta printre gheme de lână, emoții și figuri din natură. Realizat în regim de coproducție în cadrul proiectului MAPPING – A Map on the aesthetics of performing arts for early years,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.