Din toamnă, masă caldă în școli. Cum vor fi investiți cei un miliard de euro alocați

2 min read
Din toamnă, masă caldă în școli. Cum vor fi investiți cei un miliard de euro alocați

„Masă sănătoasă în școli” pentru următorii 5 ani
Programul „Masă sănătoasă în şcoli”, propus de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ar urma să se desfășoare în perioada 2022-2027 și va fi gestionat împreună cu Ministerul Agriculturii. Prin aceasta inițiativă se dorește sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor și reducerea abandonului școlar. De altfel, includerea școlilor în acest program se va realiza pe baza anumitor criterii aprobate de Ministerul Educației, prioritare fiind unitățile de învățământ cu vulnerabilitate mare și medie din perspectiva abandonului școlar, potrivit edupedu.ro.

„Programul va avea o finanțare de un miliard de euro pentru 5 ani, va fi coordonat de Ministerul Educației și Agriculturii. În total, aceste surse de finanțare vor trebui să genereze un miliard de euro, astfel încât să avem o extindere semnificativă a programului de sprijin pentru reducerea abandonului școlar pentru un număr cât mai mare de elevi. Criteriile vor fi stabilite de Ministerul Educației. Prima rundă din acest program național a realizat deja selecția de peste 1.000 de școli”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă.
Citește și: Cum arată pachețelul perfect pentru elevi, conform nutriționiștilor
Cîmpeanu a precizat că masa elevilor vă fi asigurată prin folosirea unor produse agroalimentare româneşti în colaborare cu Ministerul Agriculturii, fiind incluse şi batoanele nutritive BIO.
„Ministerul Educaţiei, în plus, a asumat introducerea modulului Pentru alimentaţie sănătoasă în cadrul disciplinei Educaţie pentru Viaţă care va fi cuprinsă în planurile cadru începând cu anul şcolar 2023 – 2024. Deci din septembrie 2023. Ministerul Sănătăţii va întocmi o listă a alimentelor care definesc conceptul de alimentaţie sănătoasă. Ministerul Agriculturii se va concentra pe furnizarea acestor produse agroalimentare româneşti, cu siguranţă din discuţii a reieşit că va fi inclus şi un baton nutritiv bio, spre exemplu, dar lista va fi definitivată de către Ministerul Sănătăţii.”,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.